Un atelier de discuţii privind procesul de elaborare a materialelor didactice necesare pentru implementarea programului de învăţare simultană a limbilor română şi găgăuză va fi desfăşurat, joi, 12 noiembrie, cu începere de la 10:00, de Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova, în cadrul Direcţiei Învăţământ Comrat.

La atelier vor participa experţi ANTEM, precum şi metodişti şi educatori din mai multe grădiniţe din Găgăuzia.

Până acum, au fost elaborate ghidul și curriculumul, iar la etapa următoare va fi întocmit manualul pentru învăţarea simultană a limbilor română şi găgăuză. În prezent, au loc discuţii privind concepția fișelor ilustrative, precum şi a platformei de unde vor putea fi descărcate toate aceste materiale. Totodată, în 2016 vor fi selectate poveşti, poezii şi cântece asemănătoare sub aspectul conţinutului în cele două limbi.

Programul ANTEM de învăţare simultană a limbilor română şi găgăuză a fost lansat în luna iulie a acestui an şi are drept scop însuşirea celor două limbi de către copiii de la cinci la șapte ani din 10 grădinițe din Comrat, Ceadâr-Lunga și Vulcănești, precum şi de părinţii acestora.

Pentru detalii:

Tel.: 022 24-57-12

E-mail: [email protected]